Rulou cu folie transparentă sistem electric încasetat actionat la manivelă + telecomandă electric.
Acesta poate fi folosit atât pentru închiderea teraselor, a balconului sau a foișoarelor de grădină, cât și pentru compartimentarea de interior prin pereți despărțitori.
E aspectuos. E discret. E funcțional.
– cadru este un sistem de protecție vertical, realizat dintr-un plastic transparent gros, rezistent la ploaie, zăpadă sau vânt, care este încadrat într-o casetă de aluminiu.
Confecționat din trei profile de aluminiu, cadrul dispune pe lateral, în interiorul aluminiului, de peri ce asigură etanșeitate între spațiul de afară și cel interior. Astfel, acesta oferă o acoperire ideală și etanșarea materialului de acoperire, a mecanismului sau a motorului, garantând buna funcționare a construcției.
Dincolo de protecția pe care o asigură, sistemul creează pe de o parte (închis) iluzia spațiului închis și, pe de altă parte (deschis), confortul unei suprafețe libere.
Retractabil, sistemul poate fi manual sau cu motor și permite amenajarea acestuia autonom sau în combinație cu pergole. Oricum este folosită, această construcție înfrumusețează spațiul, iar în combinație cu pergola, oferă o soluție completă de acoperire și protecție.